ADRIAN SCICLUNA

Mr Calin Stegerean on Of Absence and Presence, 2012 

Whether they’re paintings, videos, or installation art, Adrian Scicluna’s works have narrativity as a common element, a “tool” that only a few years ago ran the risk of becoming obsolete in the “workshops” of contemporary art.  

However, Adrian Scicluna remains attracted to a story that unfolds either in Paris, on Borneo, at an oasis, or on a football pitch – a story worth relating in images. These accounts do not reach us in literary terms and neither do they move through the event in the terms that the cinema has accustomed us with: the artist “develops” the most significant scene, from where he simultaneously reconstructs the introduction, the content, and the conclusion of the story. 

The supremacy of the story makes the pictorial means take a back seat in terms of the “manual” load of the painting, so that what prevails is the artist’s emotionality – expressed, as in the case of the expressionists, via living, exalted colour.

As a reaction, perhaps, to the saturation of details and technical perfection that the digitalization of the image – evoked “oxymoronically” in some of his works – brought about, Adrian Scicluna’s figurativeness remains within the bounds of plastic, synthetic suggestion.

Laconic, sometimes reminding one, through their abstruse expression, of Jorge Luis Borges’ Book of Sand, Adrian’s works may be described in the very words Borges used when he spoke of his own book: “the stories are told in a simple manner, even though they are not simple at all, because there are no simple things in the universe; everything is complex.”

Călin Stegerean (English translation by Adrian Merila)

Fie că e vorba de pictură, video sau instalaţie, lucrările lui Adrian Scicluna au ca element comun narativitatea, o „unealtă” ce risca în urmă cu cîţiva ani să devină desuetă în „atelierele” artei contemporane.

            Adrian Scicluna rămâne însă atras de o poveste care se întâmplă fie la Paris,  fie în Borneo, fie într-o oază sau pe un teren de fotbal şi care merită relatată în imagini. Aceaste istorii nu ajung la noi în termeni literari, nu parcurg întâmplarea nici în termenii cu care ne-a obişnuit cinema-ul: artistul „developează” scena cea mai semnificativă din care reface simultan introducerea, cuprinsul şi încheierea poveştii.

            Primatul poveştii face ca mijloacele plastice să rămână secundare sub aspectul încărcăturii de „manualitate” a tabloului, primând emoţionalitatea artistului exprimată, ca şi în cazul expresioniştilor, prin culoarea vie, exaltată. Ca reacţie, poate, la saturaţia de detalii şi perfecţiunea tehnică pe care le-a adus digitalizarea imaginii, evocată şi ea „oximoronic” în câteva lucrări, figurativul lui Adrian Scicluna rămâne în limitele sugestiei plastice, sintetice.

            Laconice, amintind uneori prin enunţul sibilinic povestirile din Cartea de nisip a lui Jorge Luis Borges, lucrările lui Adrian pot fi descrise chiar cu cuvintele lui Borges când vorbea despre propria carte: „povestirile sunt spuse simplu, deşi ele nu sunt deloc simple; pentru că nu există lucruri simple în univers; totul este complex”.

Călin Stegerean